După luni de impas, căutarea păcii în Gaza a ajuns într-un moment critic. Șeful ONU, Antonio Guterres, a declarat că este un „moment decisiv pentru poporul palestinian și israelian și pentru soarta întregii regiuni”.

Pare să existe un consens general între majoritatea părților cu privire la principii: un armistițiu ar trebui să aibă loc alături de eliberarea ostaticilor israelieni și a prizonierilor palestinieni. Diverse proiecte de acorduri au fost elaborate, stabilind un proces complex despre cum ar funcționa totul.

Există unele neînțelegeri privind detaliile despre ce ar trebui să se întâmple, cu cine, când și în ce ordine. Oficialii israelieni spun, de exemplu, că soldatele lor ar trebui eliberate mai devreme decât este prevăzut.

De asemenea, ei susțin că textele ar trebui să fie mai clare că primii 33 de ostatici care urmează să fie eliberați trebuie să fie în viață și sunt îngrijorați că nu au un drept de veto asupra eliberării prizonierilor palestinieni.

Acestea sunt probleme care ar putea fi depășite prin negocieri.

Dar există un punct de blocaj mai fundamental despre un principiu de bază care ar putea fi mai greu de depășit, și anume când ar trebui să se încheie războiul.

Cuvintele de început ale proiectului de acord – susținut de Hamas – declară că ar trebui să existe o „încetare temporară a operațiunilor militare între cele două părți”. Acest lucru este în mare parte neproblematic. Șase săptămâni ar trece în timp ce oamenii sunt eliberați, forțele israeliene se retrag din unele zone, iar gazienii strămutați ar putea să se întoarcă la ce a mai rămas din casele lor.

Dar apoi ar începe etapa a doua. Proiectul de acord vorbește despre o „revenire la calm durabil”, pe care îl definește ca „încetarea permanentă a operațiunilor militare și ostile”.

Este acest lucru care pare să fie inacceptabil pentru guvernul Israelului. Într-o declarație, prim-ministrul Benjamin Netanyahu a spus: „Israelul nu va permite ca Hamas să își restaureze conducerea malefică în Fâșia Gaza, Israelul nu va permite să își restaureze capacitățile militare pentru a continua să ne dorească distrugerea. Israelul nu poate accepta o propunere care pune în pericol securitatea cetățenilor noștri și viitorul țării noastre.”

Cu alte cuvinte, guvernul Israelului dorește dreptul de a continua lupta împotriva Hamas pe termen lung. În contrast, Hamas dorește un armistițiu permanent.

Nu este clar dacă există o cale pentru ca negociatorii din Qatar, Egipt și America să găsească un mijloc de compromis prin acesta.

Este posibil ca toate acestea să facă parte din negocieri. Declarațiile publice sunt frecvent utilizate în negocieri pentru a pune presiune pe cealaltă parte.

Anunțul făcut de Hamas că susține un anumit proiect ar putea fi o încercare de a împinge Israelul să facă concesii și să-l divizeze de aliații săi. Avertismentele Israelului despre o operațiune militară iminentă în Rafah ar putea fi o încercare de a obține termeni mai buni de la Hamas.

Dar întrebarea dacă orice armistițiu este permanent sau nu pare greu de conciliat cu limbajul diplomatic abil.

Israelul a convenit să trimită o delegație la Cairo, dar cu ambiții modeste – nu pentru a bate palma la un acord, ci „pentru a epuiza posibilitatea de a ajunge la un acord în condiții acceptabile pentru Israel”.

Multe vor depinde de ce decide guvernul SUA.

Până acum, purtătorii de cuvânt ai SUA s-au străduit să evite orice comentariu despre acordul la care Hamas a aderat. S-au limitat la a afirma că un acord este încă „realizabil” și la a avertiza ferm împotriva unei operațiuni militare în Rafah.

Acest lucru se datorează faptului că, dacă SUA ar sprijini textul actual, atunci dl Netanyahu ar putea fi forțat să aleagă între principalul său aliat și naționaliștii ultra-hardlineri care susțin guvernul său și se opun oricărui compromis.

Dl Netanyahu a supraviețuit multor crize în cariera sa politică amânând decizii dificile.

Dar președintele Biden are în darul său să forțeze liderul Israelului să facă o alegere pe care ar prefera să o evite.